Femeia din spatele femeii
OnEste o zicală pe care o aud frecvent în rândul generației mele și nu numai, cum că în spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică, dar în spatele acelei femei cine se află? Vă spun eu, o altă femeie invincibilă.
Știți cum, în școala generală toți aveam de făcut compunerea aia despre eroul nostru și foarte previzibil, ca toți copiii din lume, răspunsul nostru era mama? Ei bine, eu chiar pot afirma acest lucru, fără falsă modestie și cu riscul de a mă arunca în presupuneri, cred că la finalul acestui text îmi veți da dreptate. Dacă o vei vedea pe stradă, maică-mea poate să pară o femeie ca oricare alta, suplă, frumoasă, înaltă, însă ce se ascunde în spatele carcasei e năucitor.
Pot să spun cu mână pe inimă că eu am cunoscut dragostea adevărată, și nu mă refer la relația mea, ci a părinților mei. Când eu aveam 6 ani tata a avut un accident și a rămas imobilizat la pat. Ai crede că o femeie la 30 de ani nu ar fi atât de nebună încât să își irosească tinerețea cu un om compromis (cel puțin în zilele noastre asta se crede/întâmplă), însă dragostea infinită dintre ei doi a spart orice barieră și au rămas împreună. Acum, eu una cred că asta e dovada vie a unei iubiri atât de pure și nealterate pe care rar o întâlnești și de aceea sunt norocoasă că am putut fi martoră la așa un sentiment apoteotic.
Cu toate că poate părea cu ușurință un film siropos de dragoste, realitatea bate orice scenariu și vă mărturisesc că treburile nu au fost mereu roz. Nu mă pot plânge, am avut o copilărie extraordinară, însă ea a trebuit să fie și bărbatul și femeia casei, să aibă grijă de tot ce însemnă familia noastră, dar cu toate astea, mereu a știut să își păstreze optimismul.
În ziua când am împlinit 20 de ani am dus-o la prima ședință de chimioterapie. Viața s-a gândit să îmi îmbolnăvească și al doilea părinte. Ei și uite cum în loc să mă “sparg” în figuri la Fratelli, eu eram într-o clinică în care trebuia să îmi văd mama dopată. Din toată perioadă aceasta de coșmar am doar flash-uri, doar cu atât am rămas, și nu intenționez să le descriu aici pentru că nu aș vrea să vă întristez, oripilez sau șochez, pentru că probabil ați trece prin toate stările astea, pentru că femeia a trecut prin toate complicațiile posibile. Tot ce pot să vă spun e că am rămas cu un pseudonim dat de ea, și anume “ soldățelul”. Îmi spunea așa pentru că nu îi permiteam să se plângă, să se văicărească pentru că nu îmi plăcea să o văd slabă și demoralizată. Ceea ce ea nu știe este că, de fapt eu doar îmi serveam umilă căpitanul, iar toate “asupririle” erau o reflexie a ceea ce îmi doream să pot eu face.
Probabil va părea ciudat, dar din toată experiența asta, după ce am trecut prin niște etape psihice mai puțin plăcute, pot spune că am rămas doar cu lucruri bune. Am învățat să fiu mai puternică, să îmi înving temerile, să mă lupt pentru ceea ce iubesc la nesfârșit. Și uite cum, chiar și fără intenție, ea m-a făcut un om mai bun și mai bogat spiritual. Acum probabil înțelegeți de ce spun că mama chiar e un erou și că în spatele meu, o femeie(în devenire) puternică, stă o femeie muuult mai puternică, inspirația mea supremă, de la care primesc lecții de viață de când mă știu și căreia îi mulțumesc că există.
anca dimitriu
Bravo Tatiana ! sa fii in continuare puternica,sanatoasa sa ai mult noroc.Esti un copil deosebit,bun si cu un suflet mare.
Simona Lungu
BRRAVO TATIANA SI BRAVO GABRIELA!!!!Sa fiti sanatoase, bucuroase,fericite si puternice in continuare iar din desisurile vietii sa iesiti mereu invingatoare!!!!Vacanta si distractie placuta !!!!????
Simona Lungu
BRRAVO TATIANA SI BRAVO GABRIELA!!!!Sa fiti sanatoase, bucuroase,fericite si puternice in continuare iar din desisurile vietii sa iesiti mereu invingatoare!!!!Vacanta si distractie placuta !!!!