Despre ceea ce contează acum
On
Am învățat să fiu răbdătoare și să înțeleg că nebuloasa în care ne aflăm nu e despre nevoi individuale, ci populaționale, e despre unitatea pe care niciodată n-am știut să o clădim fără fisuri, pe care acum cu disperare căutăm să le astupăm, de teamă să nu se prăbușească tot ce am clădit.
De la fereastra mea aud în neștire ambulanțe și mașini de poliție, nu e un sunet plăcut, însă e sunetul speranței, speranța că poate mâine va fi mai bine, că poate contează tot ce fac acești oameni pentru noi, cei care mișcă lucruri, și mișcându-le poate simțim altfel vibrația vieții și ne simțim mai responsabili, dacă nu pentru noi, atunci din respect pentru ei.
E Paștele, nu mai simt de mult oricum sărbătoarea asta cum o simțeam odinioară, însă acum e mai apăsătoare ca niciodată, aș vrea să spun că am ce să celebrez, însă nu pot. Poate mâine, poate mâine va fi mai bine, îmi spun asta de o lună de zile, nu mi-am pierdut încă speranța, și cred că despre asta și este sărbătoarea asta. Haideți să avem încă puțin speranță, indiferent cât de mult înseamnă acest puțin. Paște pe cât se poate de fericit tuturor!
Rochie: Bonprix
