Agitația, oaza mea de liniște
On
Zilele trecute am avut examen la chirurgie. În clădirea în care noi facem stagiile se schimbă scaunele stomatologice și este un haos de nedescris. Cât stăteam pe sală și așteptam cu inima cât un purice să dau examenul, am avut o clipă în care timpul parcă a stat pe loc și eu doar priveam. Pacienți de toate categoriile sociale, studenți panicați de examen, alți studenți străini care veniseră pentru un alt examen, rezidenți care își chemau pacienții la consultații, asistente care mișunau după instrumentar și muncitori care reparau de zor, toți umpleau un hol minuscul în care ai putea spune că nu ai nici cum să respiri, însă pe mine mă bucura enorm atmosfera asta. Mi-am dat seama mai apoi că acest haos cuminte îmi place la nebunie.
Îmi plac orașele aglomerate, frenezia de la concerte, zilele de duminică de la piață și sărbătorile în care toată familia se adună la masă și pe nerăsuflate povestește fiecare ce a mai făcut.
Sunt singură la părinți și chiar dacă de multe ori îmi place lucrul ăsta pentru că sunt mai răsfățată, mi-aș fi dorit totuși să am frați, să se umple casa de năzdrăvăniile noastre, de râsul nostru , de plâns și tot ce implică o familie mare.
Cred că tot cumulul acesta mă face să mă simt vie și să conștientizez mai mult hazardul și dă puls vieții noastre trecătoare. E frumoasă și liniștea, dar parcă îmi bate mai tare inima când aud zumzetele oamenilor care mă înconjoară și frenezia naturii.
Viața e mai vibrantă când asculți agitația ce ne face să tresărim din monotonie.
